Elevii școlilor profesionale sunt invitați să participe în cadrul unor activități educaționale inedite

23 October, 12:00

Elevii și elevele care își fac studiile în școlile profesionale pot participa în cadrul ”Clubul Tinerilor Makeri” (Youth Maker Club), un proiect inedit ce le va permite să exploreze tehnologia, să dezvolte abilități tehnice și creative într-o ambianță prietenoasă și inspirațională. Clubul va include o serie de ateliere practice, competiții tehnice și tabere de vară, unde participanții vor învăța despre imprimarea 3D, echipament cu control numeric (CNC), microcontrolere Arduino și sisteme inteligente cu Raspberry Pi. Activitățile educaționale se vor desfășura în perioada noiembrie 2019 – august 2020 și sunt gratuite.

Scopul proiectului ”Clubul Tinerilor Makeri” este susținerea elevilor din școlile profesionale în dezvoltarea competențelor tehnice prin intermediul activităților practice, desfășurate într-un mediu modern, tehnologizat, care promovează experimentarea, colaborarea și realizarea unor proiecte autentice. Inițiativa este implementată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu sprijinul Fundației LED Moldova.

Irina Oriol, Manager de Proiect, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC: ”Trăim într-un secol în care tehnologiile pătrund în toate domeniile vieții și tânăra generație vine să continue și să contribuie la dezvoltarea lor prin descoperiri si invenții cu impact pozitiv asupra societății. Proiectul ”Clubul Tinerilor Makeri” își propune să trezească interesul tinerilor față de tehnologii și să îi ajute să dezvolte competențe critice pentru carieră și viață, oferindu-le posibilitatea de a participa la realizarea unor proiecte reale și soluționarea problemelor autentice.”

Activitățile extracurriculare planificate se vor desfășura în incinta Centrelor FabLab și Tekwill și vor oferi elevilor un mediu de învățare non-formal, cu multiple oportunități de aplicare practică a științei, tehnologiei și a meșteșugurilor. În afară de abilitățile tehnice, elevii vor putea consolida competențe „soft”, precum soluționarea problemelor, gândirea critica, competențe digitale de bază și abilități de lucru în echipă. Elevii vor fi susținuți și ghidați de către experți și ingineri din comunitatea makerilor din Moldova.

Pe data de 24 octombrie elevii sunt invitați să participe la Ziua Ușilor Deschise pentru a explora și testa atelierele propuse pentru întreg anul și a se convinge cât de captivantă va fi experiența de învățare în cadrul Proiectului ”Clubul Tinerilor Makeri”.

Agenda pentru Ziua Ușilor Deschise:

15:30 – Înregistrarea participanților;

16:00 – Cuvânt de salut din partea partenerilor;

16:10 – Prezentarea proiectului;

16:20 – Expoziția de proiecte în FabLab. Tururi ghidate în FabLab;

16:20-18:00 – Ateliere.

Introducere în Arduino. Primii pași.

Introducere în Raspberry Pi. Primii pași.

Introducere în 3D printing.

Atelier rame din lemn pentru fotografii.

17:00 – Tea break & refreshments;

 

Dacă ești elev într-o școală profesională, poți participa la ziua ușilor deschise sau la atelierele planificate completând formularul: http://bit.ly/CTMChisinau. Pentru a fi la curent cu oportunitățile din cadrul Proiectului, urmărește pagina Clubului Tinerilor Makeri pe Facebook - https://www.facebook.com/YouthMakerClub

Dacă ai o întrebare, nu ezita să contactezi: Victor Bujoreanu, Coordonator de Proiect, vbujoreanu@ict.md.

Login

Register