BAZAAR E-commerce: Soluții IT pentru automatizarea proceselor de business

29 June

Trecerea la comerțul electronic i-a făcut pe antreprenori nu doar să regândească modelul de business, să creeze plaftome web pentru vânzări, dar și să automatizeze procese care erau anterior realizate manual. Totodată, pentru a continua dezvoltarea business-ului, întreprinderile mici sunt nevoite să pună accent pe fidelizarea clienților și automatizarea acțiunilor de marketing, prin elaborarea produselor software specifice companiei. Pentru a dezvolta micul business în mediul online, Startup Moldova și ADCENTER au lansat programul BAZAAR E-commerce. Discuțiile ediției din această săptămână s-au axat pe soluții de automatizare a proceselor și de fidelizare a clienților.

 

Ce reprezintă automatizarea proceselor

Dezvoltarea micului business în mediul online nu presupune doar o vitrină și posibilitatea de a pune în coș un product. Accesibilitatea unui site include și o serie de activități manuale care necesită automatizate. Optimizarea costurilor și resurselor, minimizarea erorilor umane, dar și scalarea afacerii sunt doar câteva dintre motivele pentru care specialiștii recomandă automatizarea proceselor. Ca exemplu, o soluție automatizată poate gestiona facturile și stocurile de produse ( în mod special în cazul unei liste variate de mărfuri), poate gestiona managementul prețurilor și efectua analiza de piață și marketing.

 

Tranziția de la lucrul manual la cel automat

Dezvoltarea micului business în mediul online depinde și de specificul afacerii. Înainte de a trece la automatizare, fiecare antreprenor trebuie să listeze sarcinile care sunt efectuate în fiecare zi. Ulterior, este necesară separarea task-urilor cu o valoare ridicată de cele cu valoare scăzută, iar în cea de-a treia etapă, automatizarea a cât mai multe sarcini cu valoare scăzută și care necesită mai puțină creativitate. Statistica demonstrează că, crearea instrumentelor automate de realizare a sarcinilor de rutină reduce timpul și eficientizează activitățile care trebuie întocmite manual. Menținerea unui magazin online necesită zeci de instrumente IT, care fiind legate între ele, conectează produsele cu clienții, alte platforme și alăturate cu niște procese automatizate, permit dezvoltarea afacerii pe termen lung. Pentru a optimiza cheltuielile, în e-commerce, specialiștii recomandă și automatizarea documentelor de stocare a informației ( multitudinea și varietatea de produse și prețuri) și a datelor (despre clienți).

 

Tehnologia proceselor de automatizare

Eficiența unui business depinde și de procesele care sunt automatizate. În practică, în cazul întreprinderilor mici, antreprenorii trebuie să înțeleagă ideea și necesitatea de a automatiza anumite acțiuni. Dacă un business are deja stabilit pe termen de cel puțin 6 luni un proces de activitate, atunci poate apela la optimizări. Asta pentru că există deja un mecanism clar și testat de desfășurare a afacerii și, respectiv, poate fi ușor implementat cu ajutorul tehnologiilor. În aceași timp, fiecare antreprenor trebuie să înțeleagă punctul final al procesului de automatizare - descrierea procesului care urmează a fi automatizat necesită explicații foarte clare și sistemice pentru a putea fi ajustat conform cerințelor individuale ale business-ului respectiv. Pentru ca un sistem să pună în practică niște activități, antreprenorii trebuie să proiecteze cap-coadă șirul practic de desfășurare a tuturor acțiunilor. Doar în acest caz, un specialist IT va putea implementa un soft eficient care să automatizeze munca efectuată anterior manual.

 

Fidelizarea clienților

Loialitatea clienților contează indiferent de tipul de business pe care îl avem. Fidelizarea, nu este, însă, posibilă, fără automatizare, pentru că toate acțiunile de a vinde un produs ne duc la faptul că trebuie să educăm clientul spre digitalizare. Loializarea clienților, atât în e-commerce, cât și alte domenii, trebuie efectuată până la ultima etapă – atunci când un consumator va recomanda un produs unui alt client. Fidelizarea consumatorilor poate fi realizată, în primul rând, prin servicii și produse de calitate și conform așteptărilor.

O altă posibilitate inovativă de fidelizare este cashback-ul – o recompensă pe care un consumator o primește pe contul online (card digital) de la companie pentru o acțiune. Cashback poate fi oferit pentru o recomandare de produs, pentru o înregistrare pe site sau pentru că a procurat un bun sau un serviciu. Acest bonus, care se află pe contul online, poate fi utilizat de către beneficiar la următoarea cumpărătură.

Pentru a implementa un sistem cashback, antreprenorii trebuie să dispună de o echipă care se va ocupa de funcționalitatea sistemului și care va putea executa modificări în funcție de schimbările tehnico-științific.

În susținerea micului business de a trece mai ușor peste această transformare, Startup Moldova și ADCENTER au lansat programul BAZAAR E-commerce. Platforma presupune o serie de evenimente pentru comunitate, unde sunt evaluate de către specialiști în domeniu, soluții pentru business: IT, logistică, marketing, procese interne, resurse umane, etc. „BAZAAR E-commerce” este susținut de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suedia în cadrul Proiectului TEKWILL. Mai multe detalii pe Crowdcast.

Login

Register