ATIC lansează ”Tekwill Ambassador Program” în rândul cadrelor didactice universitare

23 January

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) lansează ”Tekwill Ambassador Program”, o inițiativă prin care programele și oportunitățile de dezvoltare vin mai aproape de toți cei interesați și le oferă susținerea și resursele necesare pentru a atinge performanța în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC). Programul este realizat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Guvernului Suediei în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”.

Prima rundă a programului – ”UTeach” – se adresează cadrelor universitare care predau specialități TIC și are drept scop diversificarea și ajustarea educației în domeniul TIC la cerințele și tendințele actuale ale industriei. ATIC lansează un apel pentru identificarea a 10 lectori universitari care vor veni cu programe inedite de instruire, abordări inovative ale predării, proiecte extracurriculare și inițiative apte să revigoreze calitatea instruirii universitare în domeniul tehnologiilor informaționale.

Propunerile eligibile în cadrul Programului vor viza:

  • dezvoltarea și implementarea curriculelor viabile, inspirate din realitățile și necesitățile stringente ale industriei IT;
  • dezvoltarea și implementarea programelor și proiectelor extracurriculare dedicate creșterii șanselor de angajare a studenților;
  • realizarea activităților de promovare a carierei IT;
  • dezvoltarea și realizarea programelor și proiectelor care încurajează performanța în alte domenii prin utilizarea instrumentelor IT;
  • dezvoltarea și pilotarea conținuturilor sau instrumentelor digitale;
  • dezvoltarea și pilotarea programelor IT, menite să susțină pregătirea/ instruirea continuă a cadrelor didactice din orice domeniu;
  • proiecte practice implementate în parteneriat cu sectorul privat ș.a.

Perioada de implementare a proiectelor: 1 martie – 30 decembrie 2018.

Pentru a pune în valoare abilitățile practice ale lectorilor în cadrul inițiativei ”Tekwill Ambassador Program”, ediția ”UTeach”, vor fi selectate cel mult 10 persoane talentate și motivate, cărora li se va oferi suma de 1,000 USD fiecăruia pentru implementarea conceptului propus. Suportul financiar este oferit din resursele Proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Guvernul Suediei.

 Dosarele participanților vor include:

  1. O scrisoare de motivare
  2. Conceptul programului/proiectului/activității propuse
  3. O scrisoare de recomandare din partea universității

În momentul depunerii dosarului, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova;
  • să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din Republicii Moldova, cu ciclu de Licenţă şi/sau Masterat, la specialităţile pedagogice din domeniul informatică şi/sau alte specialități conexe.

Punctajul acumulat de dosare se va repartiza după cum urmează: 30% - recomandarea universității, 40% - evaluarea din partea sectorului privat, 30% - evaluarea din partea studenților.

Dosarele complete, sunt așteptate pe adresa executive@ict.md până vineri, 9 februarie, 2018, 18:00 sau la Centrul Tekwill, amplasat pe str. Studentilor 9/11. Candidații sunt rugați să indice referința ”Tekwill Ambassador Program” în subiectul mesajului sau pe plic. Perioada de selecție a dosarelor – 12-18 februarie.

Întrebările privind condițiile programului pot fi adresate doar în formă scrisă, până la data de 5 februarie, la adresa executive@ict.md.

Login

Register